INFO-TRANSPARENT-adresa-web2.png
.
.
.
.
"Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru"
MS Regele Mihai I al României - (1921 - 2017)

Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor - Trei zile de distracție în orașul Petrila, la începutul lunii mai

festival.jpg
În perioada 5, 6 și 7 mai 2017, la Petrila, se va desfășura Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor, în zona Parcului Central al orașului.
Echipa din spatele Festivalului Tradițional al Meșteșugarilor este aceeași care a organizat, începând cu anul 2005 și până în prezent, Serbările Timișoreana, sprijiniți de Primăria și Consiliul Local al orașului Petrila.

Succesul acestei serii de evenimente garantează că festivalul va fi organizat în cele mai bune condiții, astfel încât expozanții și publicul participant să aibă parte de o experiență plăcută pe toată durata desfășurării acestuia.

Ideea festivalului este de a promova tradițiile și valorile fundamentale ale satului românesc, precum și de a le oferi vizitatorilor un motiv de relaxare și bună dispoziție.

În cadrul evenimentului meșteșugarii vor avea ocazia să își demonstreze măiestria în fața publicului în spații special amenajate, iar atmosfera va fi întreținută de artiști apreciați de publicul din întreaga țara.

În fiecare seară vor avea loc concerte în aer liber în care vor evolua, rând pe rând, artiști consacrați ai scenei românești: Lorena, Ralfo, Alb și Negru, Alessia, Ansamblul Junii Petrileni, Doina Mirea, Lora sau Jull.
Info Petrila - Eveniment
24.04.17 21:36
Redacția Info Petrila
info-facebook.jpg
 
HOROSCOP ZILNIC
angajari.jpg
AngajareElectric.jpg
aqua-palace-angajari.jpg

PARTENERI

al-logo2.png
EXCLUSIV.jpg
ajrp.jpg

PROMOȚIONAL

wutopiaa2.jpg

***

scoala-auto.jpg

***

PUBLICWIN PETRILA
Strada REPUBLICII, Bloc 70, parter
Petrila, Telefon: 0785 189 667
PUBLICWIN.jpg

***

teren-sintetic.jpg

***

FB_ANSIRO-TOUR.jpg
Dacă în anul 2018 doriți să călătoriți prin lume, să faceți o croazieră sau doar un sejur în stațiuni din țară și străinătate, Agenția ANSIRO TOUR vă stă la dispoziție.
Informații și rezervări la telefon:
0254 50 60 47, 0726 17 72 72

***

car-parangul.jpg

***

number-one-1.jpg
donatebutton-paypal-home.png
INFO-TRANSPARENT-adresa-web2.png
Este interzisă republicarea articolelor fără menționarea explicită a sursei de proveniență (Info Petrila).
INFO PETRILA este un spațiu în care se vorbește despre idei, inițiative şi proiecte. Portalul comunității de pe Valea Jiului a fost lansat ca site oficial InfoPetrila în ianuarie 2012. Ideea lansării unui site al comunității petrilene a apărut din luna decembrie a anului 2008 și a funcționat în spațiul virtual sub forma unui subdomeniu. Într-o eră a generației Facebook, Info Petrila încearcă să se adapteze și intră pe această platformă, conștienți că este cea mai bună legătură între noi și dumneavoastră. Cu speranța promovării unei zone destul de sărace în informație, Info Petrila rămâne mai departe portalul tău de informație din Valea Jiului. Info Petrila - Daniel P. Bolog
Conținutul acestui website este proprietatea Daniel P. Bolog.

Ⓒ Copyright - Info Petrila 2017

Website Media de Știri

Name
Email
Comment
Or visit this link or this one