INFO-TRANSPARENT-adresa-web2.png
.
.
.
.
"Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru"
MS Regele Mihai I al României - (1921 - 2017)

Avram Iancu, nominalizat la titlul de Înotătorul Anului. Cum îl puteți vota?

avram-wows-moty.jpg
După ce anul aceasta a înotat 89 de zile consecutiv, parcurgând tot fluviul Dunărea de la izvoare până la vărsare, românul Avram Iancu a fost nominalizat la titlul de "Înotătorul Anului" pe plan mondial.
România are, în premieră, un nominalizat la categoria Înotătorul Anului în ape libere, de către World Open Water Swimming Association (California, SUA).

Avram Iancu, bibliotecarul în vârstă de 41 de ani, este prima persoană din lume care a înotat toată lungimea Dunării (2860 de kilometri) fără costum de protecție, reușind această performanță în 89 de zile. Nominalizarea lui a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă de către reprezentanții companiei care i-a sponsorizat expediția și care a trimis zilnic un jurnal al performanței sportivului român către World Open Water Swimming Association.
În competiția pentru titlul de Înotătorul Anului sunt înscriși 13 sportivi din toate colțurile lumii, selecționați de către asociația internațională exclusiv datorită performanțelor lor. Desemnarea se va face prin vot public, liber și gratuit. Votarea a început de câteva zile și se va încheia pe 1 ianuarie 2018.

https://www.worldopenwaterswimmingassociation.com/2017-wowsa-awards/

Cu ocazia anunțului legat de nominalizare, temerarul înotător Avram Iancu a povestit că el se consideră un om obișnuit, care vrea să-și depășească limitele, dar se bucură că un român are șansa să devină numărul unu mondial la înotul în ape deschise. Își aduce aminte cu emoție de zilele în care a petrecut între 7 și 10 ore înotând continuu, înfruntând hipotermia, valurile, curenții periculoși și chiar obstacolele nesemnalizate, care l-au rănit.
wowsa.jpg
"Am fost nominalizat! Am nevoie de sprijinul vostru!

În fiercare an, prestigioasa World Open Water Swimming Association (cu sediul în America), monitorizează foarte atent activitatea tuturor înotătorilor lumii. În urma acestei analize și după criterii de specialitate sunt nominalizați înotători din toată lumea, pentru câștigarea a 4 titluri aferente celor patru categorii: MAN OF THE YEAR, Woman of the Year, Performance of the Year, Offering of the Year.

Cel mai important și râvnit premiu este, evident, MAN OF THE YEAR respectiv WOMAN OF THE YEAR.

Alături de alți 12 înotători din 11 țări precum Italia, Franța, Olanda, Anglia, SUA, în premieră pentru România, am fost nominalizat pentru titlul „MAN OF THE YEAR”. Cu alte cuvinte, după reușita Simonei Halep la tenis de câmp, și la înotul în ape deschise, un român și România are/au șansa să devină Numarul 1 în lume.

Nominalizările se fac pe criterii de specialitate dar marele învingător este desemnat în urma unui vot popular, vot care a început pe 1 noiembrie 2017 și care se termină pe 1 ianuarie 2018.

Eu nu mai pot să fac nimic. Ce am putut eu să fac a fost să dau din mâini de MILIOANE de ori pentru a străbate întregul curs al Dunării, doar în slip, fără protecție termică, pentru a realiza această premieră mondială care a condus la această prestigioasă nominalizare. Acum vă rog să dați și voi din mâini.

Da, dragi compatrioți, mingea este la voi în teren și doar de voi depinde felul în care punem România pe hartă.

Întotdeauna am zis că nimic măreț nu se realizează ușor, că nimic măreț nu se poate realiza de unul singur și că… doar

ÎMPREUNĂ SUNTEM puternici. Da, suntem în fața unui altfel de test de solidaritate, de unitate națională, în urma căruia putem să fim cu toții mândri. Eu vă invit să participați la acest test și să arătăm încă odată, lumii întregi, forța ADN-ului românesc în care cred cu tărie.

Votul se realizează foarte simplu! Se accesează linkul următor, după care urmați 5 pași simpli, descriși pe larg, atât prin cuvinte cât și prin imaginile alăturate.

https://www.worldopenwaterswimmingassociation.com/2017-wowsa-awards/

1- Trebuie neapărat să te înregistrezi ( e gratis) dând clic pe butonul de înregistrare.
2- Trebuie completate toate câmpurile indicate conform imaginii.
3- Trebuie accesat butonul de vot.
4- Trebuie selectat/bifat înotătorul dorit ( în acest caz Avram Iancu) și confirmat votul prin butonul DONE.
5- Doar dacă dorești lași un comentariu cu textul „5 Avram Iancu becouse…”.


Hai, TRĂIASCĂ ROMÂNIA!!! Îți mulțumesc pentru vot."

Avram Iancu (Romania)

https://www.worldopenwaterswimmingassociation.com/2017-wowsa-awards/
Avram Iancu wanted to do something very special – he wanted to swim 2,860 km across 10 European nations along the entire Danube River and four capital cities. He not only pushed himself longer than he ever imagined over the course of 89 days, but he also faced and overcame rougher and colder conditions than he ever thought possible. More importantly, he touched thousands of people in his humble manner who were inspired by his engaging personality, his humble manner, his visible strength of character, and the sheer physicality of his feat. The 41-year-old librarian graciously met local politicians and students; he spoke with celebrities and environmentalists; he swam with local people. For his 3-month promotion and celebration of the sport, for his minimalistic approach to stage swimming as he lived off the land without a large entourage or crew, for his personable approach to serving as a swimming ambassador throughout 11 European countries, Avram Iancu is a worthy nominee for the 2017 World Open Water Swimming Man of the Year.
Daniel P. Bolog - Info Petrila Comunitate
08.11.17 17:16
Redacția Info Petrila
info-facebook.jpg
 
HOROSCOP ZILNIC
angajari.jpg
AngajareElectric.jpg
aqua-palace-angajari.jpg

PARTENERI

al-logo2.png
EXCLUSIV.jpg
ajrp.jpg

PROMOȚIONAL

wutopiaa2.jpg

***

scoala-auto.jpg

***

PUBLICWIN PETRILA
Strada REPUBLICII, Bloc 70, parter
Petrila, Telefon: 0785 189 667
PUBLICWIN.jpg

***

teren-sintetic.jpg

***

FB_ANSIRO-TOUR.jpg
Dacă în anul 2018 doriți să călătoriți prin lume, să faceți o croazieră sau doar un sejur în stațiuni din țară și străinătate, Agenția ANSIRO TOUR vă stă la dispoziție.
Informații și rezervări la telefon:
0254 50 60 47, 0726 17 72 72

***

car-parangul.jpg

***

number-one-1.jpg
donatebutton-paypal-home.png
INFO-TRANSPARENT-adresa-web2.png
Este interzisă republicarea articolelor fără menționarea explicită a sursei de proveniență (Info Petrila).
INFO PETRILA este un spațiu în care se vorbește despre idei, inițiative şi proiecte. Portalul comunității de pe Valea Jiului a fost lansat ca site oficial InfoPetrila în ianuarie 2012. Ideea lansării unui site al comunității petrilene a apărut din luna decembrie a anului 2008 și a funcționat în spațiul virtual sub forma unui subdomeniu. Într-o eră a generației Facebook, Info Petrila încearcă să se adapteze și intră pe această platformă, conștienți că este cea mai bună legătură între noi și dumneavoastră. Cu speranța promovării unei zone destul de sărace în informație, Info Petrila rămâne mai departe portalul tău de informație din Valea Jiului. Info Petrila - Daniel P. Bolog
Conținutul acestui website este proprietatea Daniel P. Bolog.

Ⓒ Copyright - Info Petrila 2017

Website Media de Știri

Name
Email
Comment
Or visit this link or this one