INFO-TRANSPARENT-adresa-web2.png
.
.
.
.
"Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru"
MS Regele Mihai I al României - (1921 - 2017)

Cele două proiecte respinse de liberali în ședința ordinară au trecut azi în Consiliul Local Petrila

primaria_petrila.jpeg
Reuniți astăzi, 3 martie 2017, în ședință extraordinară, având pe ordinea de zi două proiecte care în ședința ordinară nu au întrunit cvorumul necesar pentru a fi aprobate, Consiliul Local Petrila a aprobat cu 13 voturi pentru și trei abțineri două proiecte care vizează concesionarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren destinate investițiilor, una pe servicii și cealaltă pe producție.
Cele trei abțineri au fost tot din partea liberală, la fel ca și opoziția din ședința ordinară prin votul împotriva celor două proiecte. Proiectul destinat concesionării unei suprafețe de teren și luciu de apă este legat de o zonă de agrement turistică, pentru amenajarea suprafeței pentru pescuit și campare, o cerere a unui petrilean care dorește să investească în zonă.

Cel de-al doilea proiect, destinat concesionării unei suprafețe de teren de 6000 mp pentru activități de producție, este o cerere cere aparține unei firme italiene pentru a deschide o fabrică de producție a corpurilor de iluminat.
"În perioada următoare vom demara procedurile de licitație publică pentru proiectele respective prin care cei care au solicitat aceste terenuri să intre în posesia lor și sperăm din tot sufletul să investească, așa cum au solicitat aceste terenuri. În mare parte proiectul pentru zona de agrement va creea doar câteva locuri de muncă însă acesta se referă la dezvoltarea acelei zone pe activități de recreere, împătimiții pescuitului vor avea această posibilitate dacă acest investitor va face ceea ce și-a propus. Cealaltă investiție este mult mai importantă pentru noi pentru că se dorește să se investească într-o fabrică de componente pentru corpuri de iluminat și acolo se vor creea undeva la 50 de locuri de muncă​", a declarat viceprimarul Dorin Curtean.
În continuare, domnul Dorin Curtean a ținut să precizeze că aceste proiecte sunt condiționate de anumite termene de execuție prin contractul de concesiune încheiat cu acești investitori și anume, minim 12 luni pentru începerea activităților de construire iar pentru finalizarea obiectivelor respective au termen până la expirarea autorizațiilor de construcție să facă ceea ce și-au propus fiecare.
"Dacă nu vor fi respectate termenele impuse prin contract, atunci terenurile vor revenii din start primăriei orașului Petrila, dacă vor demara lucrările dar nu le vor aduce în stadiul final, în baza contractului, atunci la fel acestea vor revenii primăriei cu tot ce au investit. Ceea ce este bine de punctat este faptul că autorizația de construcție este pentru maxim 5 ani de zile, termen pe care aceștia îl au la dispoziție pentru finalizarea proiectelor. Noi nu ne dorim ca ei să nu reușească, din contră, ne dorim să le dăm o utilitate, mai mult decât atât să se creeze și locuri de muncă", a mai spus viceprimarul orașului Petrila.
Info Petrila - Știri
03.03.17 19:30
Redacția Info Petrila
info-facebook.jpg
 
HOROSCOP ZILNIC
angajari.jpg
AngajareElectric.jpg
aqua-palace-angajari.jpg

PARTENERI

al-logo2.png
EXCLUSIV.jpg
ajrp.jpg

PROMOȚIONAL

wutopiaa2.jpg

***

scoala-auto.jpg

***

PUBLICWIN PETRILA
Strada REPUBLICII, Bloc 70, parter
Petrila, Telefon: 0785 189 667
PUBLICWIN.jpg

***

teren-sintetic.jpg

***

FB_ANSIRO-TOUR.jpg
Dacă în anul 2018 doriți să călătoriți prin lume, să faceți o croazieră sau doar un sejur în stațiuni din țară și străinătate, Agenția ANSIRO TOUR vă stă la dispoziție.
Informații și rezervări la telefon:
0254 50 60 47, 0726 17 72 72

***

car-parangul.jpg

***

number-one-1.jpg
donatebutton-paypal-home.png
INFO-TRANSPARENT-adresa-web2.png
Este interzisă republicarea articolelor fără menționarea explicită a sursei de proveniență (Info Petrila).
INFO PETRILA este un spațiu în care se vorbește despre idei, inițiative şi proiecte. Portalul comunității de pe Valea Jiului a fost lansat ca site oficial InfoPetrila în ianuarie 2012. Ideea lansării unui site al comunității petrilene a apărut din luna decembrie a anului 2008 și a funcționat în spațiul virtual sub forma unui subdomeniu. Într-o eră a generației Facebook, Info Petrila încearcă să se adapteze și intră pe această platformă, conștienți că este cea mai bună legătură între noi și dumneavoastră. Cu speranța promovării unei zone destul de sărace în informație, Info Petrila rămâne mai departe portalul tău de informație din Valea Jiului. Info Petrila - Daniel P. Bolog
Conținutul acestui website este proprietatea Daniel P. Bolog.

Ⓒ Copyright - Info Petrila 2017

Website Media de Știri

Name
Email
Comment
Or visit this link or this one