INFO-TRANSPARENT-adresa-web2.png
.
.
.
.
"Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru"
MS Regele Mihai I al României - (1921 - 2017)

Ansamblul Folcloric Junii Petrileni - o veritabilă carte de vizită a Văii Jiului

junii.jpg
Ansamblul Folcloric Junii Petrileni s-a înfiinţat în anul 2010 ca o expresie a dorinţei de a păstra cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile momârlanilor din Valea Jiului, fapt pe care îl urmează neclintit, chiar dacă nu este foarte ușor să păstrezi și să continui nealterată o bogăție culturală existentă pe aceste meleaguri.
”Am plecat la drum mai mulţi momârlani cu gândul de a duce mai departe tradiţia din această zonă frumoasă dar, nefiind ajutaţi şi sprijiniţi la acea vreme, mulţi dintre membrii au renunţat şi am tot pierdut, rând pe rând, câte unul dintre cei cu care am plecat la drum, rămânând doar câţiva membrii care să ducem cu drag mai departe tradiţia şi portul”, spune cu o ușoară dâră de regret, Constantin Cigmăian, președintele și coordonatorul ansamblului folcloric.

Fiind coordonatorul şi membrul fondator al acestui ansamblu care a devenit în sine tradiție, Constantin Cigmăian, a cules de la bătrânii satelor jocurile bătrâneşti, strigăturile, învârtita aredelenească, jiana, hora pe stânga, încercând o continuare a tradiţiei şi, în același timp, păstrarea notei de autenticitate.

Fost dansator al Casei de Cultură înainte de Revoluţie, Constantin Cigmăian prelua atunci dansurile bătrâneşti, ”La noi se fac nedeile”, în ținutul unde se împart bucatele tradiționale momârlănești: ciorba de oaie şi păsatul (porumb cu brânză), în ținutul unde horele se ţin taman de Paşte, iar la nunţi, ”dacă nu cântă fluiera”, înseamnă că aceea nu‑i nuntă de momârlani.
junii5.jpg
”Ni s-au alăturat şi Lucreţia Cătinean şi Gheorghe Cigmăian, care ştiau ce înseamnă jocul şi tradiţia din zona Văii Jiului, cu ani în urmă au urcat şi ei pe scenele ţării. Ei ne-au înzestrat să ducem noi mai departe, la fel şi noi la rândul nostru să transmitem mai departe copiilor noştri tradiţia şi portul popular”, subliniază Constantin Cigmăian.
junii2.jpg
”Junii Petrileni” sunt astăzi o veritabilă carte de vizită a Văii Jiului, în repertoriul ansamblului se regăsesc jocurile populare, jiana, momârlănească şi bătrâneasca pe fluier, precum şi cântecele jieneşti şi fluierul care au ocupat un loc aparte în viaţa spirituală a momârlanilor jieni. Acestea au fost păstrate cu grijă în lada de zestre de mai bine de 70 de ani.

În componenţa ansamblului se găsesc echipe de dansatori (mari şi mici), solişti vocali, fluieraşi şi instrumentişti, o combinație autentică a folclorului românesc tradițional îmbinată cu minunatul port popular de pe aceste meleaguri, fiind adesea remarcați prin seriozitatea cu care își duc la îndeplinire menirea, atât în festivaluri locale și naționale, cât și internaționale.
junii6.jpg
Ansamblul Junii Petrileni a participat la mai multe festivaluri de renume din ţară, dintre cele mai recente putem aminti:

Festivalul „Tezaur Hunedorean”;
Festivalul „Oierilor Tilişca” (Sibiu);
Festivalul „Urcatul oilor la munte” (Novaci);
Festivalul „Sus pe muntele din Jina” (Sibiu);
Festivalul Mermezeu-Văidani (Geoagiu) cu prezentare de produse tradiţionale;
Festivalul Folcloric „Transalpina” (Novaci – Gorj);
Festivalul Concurs Naţional (Arad);
Festivalul internațional de datini și obiceiuri de iarnă ”Pițărăi cu măști” (Padeș - Gorj)
.

La loc de cinste poate fi pusă și participarea la concursul internațional din Turcia, fiind remarcați ca și continuatori ai folclorului popular românesc tradițional, purtând cu cinste numele localității de unde aceștia provin, Petrila, dar și al României.

”Suntem invitați la foarte multe festivaluri și concursuri internaționale de prestigiu în ceea ce privește folclorul și tradițiile, chiar și acum avem o invitație în Armenia, în Bulgaria și Italia însă, din lipsa fondurilor, nu cred că le vom putea onora invitația”, declară Constantin Cigmăian.
junii7.jpg
Remarcați pe plan național și internațional, ”Junii Petrileni” beneficiază de-a lungul existenței de apariţii la posturile de televiziune cu specific popular, cum ar fi: ETNO TV, FAVORIT, INEDIT TV sau HORA TV, dar și la posturile naționale de televiziune: NAŞU TV, ANTENA 1 sau PRO TV, precum şi posturile locale Kapital TV, TV Parâng, Mondo TV sau Deva TV.

Provocarea lansată în emisiunea ”La Măruță” la PRO TV, îi onorează prin participarea la ”Duelul Ansamblurilor Folclorice”, alături de sute de ansambluri folclorice din toată țara, momentul petrilean fiind un adevărat spectacol de cultură și tradiție susținut atât prin cântecul și jocul popular, cât și prin bucate tradiționale momârlănești, un minunat deliciu al organizatorilor.
Junii Petrileni - La Măruță

Joi, 18 ianuarie 2018, de la ora 15.00, Ansamblul Junii Petrileni va participa la ”Duelul Ansamblurilor Folclorice”, în emisiunea lui Catalin Maruta de la PRO TV, ”LaMăruță”. Vă invităm cu drag să îi urmăriți și vă rugăm să le acordați votul dumneavoastră prin SMS în număr cât mai mare. Video preluat de pe Canalul YouTube ”La Măruță”

Posted by InfoPetrila on 12 Ianuarie 2018
În calitate de organizatori pe plan local al unui prestigios festival național, ”Momârlanii Gazde Bune”, devenit deja tradiție în comunitatea momârlanilor din Petrila, Ansamblul folcloric ”Junii Petrileni” sunt inițiatorii concursului folcloric deschis interpreţilor si dansatorilor amatori din întreaga ţară. Scopul festivalului concurs de la Petrila este descoperirea, promovarea şi susţinerea tinerelor talente din domeniile cântecului şi dansului popular românesc, crearea posibilităţii de a lega noi prietenii şi viitoare colaborări între participanţi, sprijiniți fiind de Primăria și Consiliul Local al Orașului Petrila, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă a județului Hunedoara.
Cei care doresc să sprijine ansamblul în evoluția lor viitoare, pot să o facă în continuare contactând președintele Ansamblului Folcloric ”Junii Petrileni”, Constantin Cigmăian, la telefon 0724 694 377.
Daniel P. Bolog - Info Petrila Cultural
12.01.18 21:30
Redacția Info Petrila
info-facebook.jpg
 
HOROSCOP ZILNIC
angajari.jpg
AngajareElectric.jpg
aqua-palace-angajari.jpg

PARTENERI

al-logo2.png
EXCLUSIV.jpg
ajrp.jpg

PROMOȚIONAL

wutopiaa2.jpg

***

scoala-auto.jpg

***

PUBLICWIN PETRILA
Strada REPUBLICII, Bloc 70, parter
Petrila, Telefon: 0785 189 667
PUBLICWIN.jpg

***

teren-sintetic.jpg

***

FB_ANSIRO-TOUR.jpg
Dacă în anul 2018 doriți să călătoriți prin lume, să faceți o croazieră sau doar un sejur în stațiuni din țară și străinătate, Agenția ANSIRO TOUR vă stă la dispoziție.
Informații și rezervări la telefon:
0254 50 60 47, 0726 17 72 72

***

car-parangul.jpg

***

number-one-1.jpg
donatebutton-paypal-home.png
INFO-TRANSPARENT-adresa-web2.png
Este interzisă republicarea articolelor fără menționarea explicită a sursei de proveniență (Info Petrila).
INFO PETRILA este un spațiu în care se vorbește despre idei, inițiative şi proiecte. Portalul comunității de pe Valea Jiului a fost lansat ca site oficial InfoPetrila în ianuarie 2012. Ideea lansării unui site al comunității petrilene a apărut din luna decembrie a anului 2008 și a funcționat în spațiul virtual sub forma unui subdomeniu. Într-o eră a generației Facebook, Info Petrila încearcă să se adapteze și intră pe această platformă, conștienți că este cea mai bună legătură între noi și dumneavoastră. Cu speranța promovării unei zone destul de sărace în informație, Info Petrila rămâne mai departe portalul tău de informație din Valea Jiului. Info Petrila - Daniel P. Bolog
Conținutul acestui website este proprietatea Daniel P. Bolog.

Ⓒ Copyright - Info Petrila 2017

Website Media de Știri

Name
Email
Comment
Or visit this link or this one